Spectrul Realitatii

Forumul Spectrul Realitatii este dedicat temei horror, povestilor de groaza, legendelor/miturilor si superstitiilor de peste tot.
 
AcasaPortalCalendarFAQCautareGrupuriInregistrareConectare
Bine ai venit pe forum, speram sa te distrezi! Arunca o privire la regulament . Daca te consideri capabil si vrei sa ajuti comunitatea, fa o cerere pentru aderare staff aici.

Septembrie 2017
LunMarMierJoiVinSamDum
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 
CalendarCalendar
Ultimele subiecte
» Ecoul oaselor
18/9/2017, 8:30 pm Scris de WhiteBones

» IMPORTANT
18/9/2017, 10:52 am Scris de Any si Dali

» Vânătorul
17/9/2017, 11:22 am Scris de Thammuz

» Her
12/9/2017, 4:14 pm Scris de Smokye

» Face the fear
31/8/2017, 11:25 am Scris de Avva

» Heya
31/8/2017, 11:12 am Scris de Avva

» Detention
24/8/2017, 1:13 pm Scris de Smokye

» Posedat
20/8/2017, 12:20 am Scris de Daizuke

» Nu citi asta
16/8/2017, 10:00 am Scris de Smokye

» Umbra
12/8/2017, 6:24 pm Scris de Mioaaa

» Fiul meu a gasit un jurnal
10/8/2017, 5:26 pm Scris de Thammuz

» Fluieratu
27/7/2017, 9:38 pm Scris de Mioaaa

» Crima din subconstient – partea I
22/7/2017, 2:11 pm Scris de Un Dihor

» Legături
21/7/2017, 8:38 pm Scris de Thammuz

» Manga-uri preferate/recomandate
19/7/2017, 10:46 pm Scris de Smokye

Subiectele cele mai vizionate
REGULAMENT FORUM
The Walkers Among Us
Cosmarul
Crucea Neagra
Tomino's Hell
Epidemia
Pădurea
Jessie și Jessie
Portofoliu Lucifer
Razbunarea
Cei mai activi postatori ai saptamanii
chat

Top postatori
Smokye
 
Any si Dali
 
Ana-Maria
 
Lucifer
 
MaR¥u$
 
Alex*
 
Daizuke
 
AleX.
 
SATAN
 
Alkayr
 

Distribuiţi | 
 

 Invaluirea Frumusetii

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Invaluirea Frumusetii   18/8/2016, 1:28 pm

•Prolog•
 
  Vai, vai, fetiță naivă. Degeaba fugi. Nu știi că dacă trebuie să mori, mori oricum? Până la urmă, timpul este relativ. La fel ca… adevărul. Sau minciuna. Sau clișeul ăla care ne e băgat pe gât încă din prima zi a vieții. Care era? Bine și rău? Cu siguranță că tu mă consideri răul în povestea asta. Dar vezi? Aici e cheia. Fiecare este bun sau rău în propria poveste, în funcție de caz. Până la urmă, e povestea ta, destinul tău. Tu ți-l scrii, de una singură. Ce păcat totuși, că în povestea ta am apărut și eu. Acum, unde te-ai ascuns? îți pot simți parfumul de duzină de la o poștă. Unu. Doi. Trei. Patru. După colț. Cinci. șase. Acolo, sub tomberon. Ce loc urât, ce loc urât! șapte. Opt. Vai, pute mai rău ca tine! Măcar de m-ar afecta cumva asta. Nouă. Cine nu-i gata, îl iau cu lopata! Zece.
  -Cucu bau!
   Ups, îmi pare rău. Ziceai ceva?
   Ce țignal a avut fata asta. Bietele mele urechi. și nasul… vai! Data viitoare țintesc ceva mai bun. Dar asta e. Pentru moment, setea mea de sânge a fost satisfăcută. Dacă ar știi tata ce-am ajuns… Ei, probabil că n-ar dura mult cunoașterea lui.
  -Psihopată! urlă o voce imediat lângă mine.
Tot o fată. Grăsuța, scurtă. Le prefer pe cele mai înalte, dar merge. Nu o pot lăsa așa, acum că a văzut. Nu că ar reprezenta o problemă pentru mine, desigur. și dacă aș lăsa-o să plece… Deja mi-am făcut damblaua. și în plus, cine-ar crede-o? Nimeni. Ar intra în depresie, ar innebuni… Păi, cred că pot apela la bunătatea inimii mele și să o scutesc de acel inevitabil. în plus, ce-i mai mult o dată nu are ce să strice. Corect?
  O văd cum pleacă, plângând. Fuge? Da, fuge. Nu se mișcă prea repede. O țintă ușoară. și oamenii grăsuți au fost mereu pe placul meu. Măcar nu țipă. O greșeală destul de mare, pe care a știut să o evite.
   Am să-i las un avans. Să creadă poate că a scăpat, să se liniștească. Măcar să plece în pace. Nu o să-și dea seama când o să se întâmple. Sunt o altruistă, nu?
  -Scuze, tu n-ai avut același noroc. Poate într-o altă viață.
   Inspir acel miros dulce și feros… De fapt, cam amar. Sângele slăbănoagei ăsteia miroase greu și urât. Parfumul ăla tâmpit i-a intrat și în carne.
   Ei, trecutul e-n trecut! Astăzi – arunc o privire la ceasul electronic dintr-un apartament ale cărui geamuri sunt deschise. Naivi. Oare nu știu câte pericole umblă noaptea pe străzi? Dacă li se întâmplă ceva? Oh… au și copii… Nț, nţ… 00:02. Da, astăzi – e o nouă zi. Imediat vine mâine și apoi poimaine… O să treacă, scumpa, te vei acomoda repede dincolo.
   Păcat de față totuși. Era frumușică.
   Cred că i-am lăsat destul timp să fugă.
   Am pornit agale pe străduța luminată de un singur felinar impunător, care trona imediat lângă gangul pe care l-am părăsit adineauri. și uite-o!
   Unu. Doi. Trei.
   Nu mai e!
   Am avut dreptate. O captură mult mai satisfăcătoare. Astăzi trece repede, mâine la fel… Până la urmă, timpul este relativ. Poate că am fost personajul negativ în povestea voastră, dar sunt cel pozitiv în a mea. Pentru că eu singură mi-o scriu. Vedeți? Sunt doar niște noțiuni relative.
   Am plecat mulțumită, lăsând felinarul stins și strada pustie cu mirosul ei acum mult mai plăcut. Cu plăcere, poliție! Te plictiseai cam mult în ultima vreme. Baftă cu astea – nu că ați avea nevoie; oricum nu veți rezolva nimic. Azi trece, mâine la fel… O să uitați și o să treceți peste. Timpul e doar o noțiune la urma urmei. Apoi o să vă ocupați cu altele… Oare ce să fie?
   Ştiam de o familie care doarme cu geamurile deschise. Au și copii…


Ultima editare efectuata de catre Any si Dali in 4/9/2016, 11:08 pm, editata de 2 ori
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   20/8/2016, 3:29 pm

Mie mi-a placut prologul, frumos, calm, alea alea...
Sper sa pui capitolul 1.
Sus In jos
SATAN
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 32
Reputatie : 4
Data de inscriere : 30/12/2015
Varsta : 15

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   28/8/2016, 3:50 pm

Nu ai pus-o și pe Spectrul vechi ? Mi se pare cunoscut..
Deși , e ok , mi-a plăcut ^^

_________________
Everything you touch , you change
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   3/9/2016, 7:03 pm

SATAN a scris:
Nu ai pus-o și pe Spectrul vechi ? Mi se pare cunoscut..
Deși , e ok , mi-a plăcut ^^
Da, Miha, am postat-o si pe Spectrul vechi. Dar m-am gandit ca daca tot nu am apucat sa o termin... pai, iata-ma ^^
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   4/9/2016, 11:08 pm

Capitolul 1.
 
   - Fi-r-ai tu!
   În clipa următoare, cotul lui îmi lovi tâmpla cu un poc surd. Am amețit și peno să vărs, dar, grație căpoșeniei mele de revistă, m-am pus imediat pe picioare. Spatele ma durea îngrozitor din cauza izbiturii în perete și aveam o rană deschisă imediat sub fund, pe lateralul piciorului. Sângele mi se scurgea de-a lungul coapsei, dar am refuzat să accept realitatea și am continuat să îl atac.
   - Nu înțeleg care-i baiu', am zis eu batjocoritor. Ce, voiai să ți le las ție?
   - Proasto! făcu el exasperat. Crezi că-mi pasă de sacii ăia de șoric?!
   Mă lovi iar, de data asta cu pumnul. Nimerise chiar deasupra buricului, între coaste. Eu i-am prins încheietura și am ținut-o bine, cât să-i pot aplica doi pumni în ochiul drept și în nasul care deja sângera. El a scâșnit puțin de durere, dar nu fu îndeajuns cât să-l iau de pe mine. În clipa următoare m-a prins de gât și m-a aruncat în peretele din spate. Desigur, durerea din spatele meu se amplifica, iar acum mă durea și capul, care s-a lovit de un raft suspendat. Pentru că nu era de-ajuns, mi-au căzut toate cărțile chiar în moalele capului. Bine că "Teama Înțeleptului" nu se află pe lista lui de lectură!
  - Esti neglijentă! Nu crezi că oamenii ăștia își vor da seama odată și odată că ceva e în neregulă?! Deja șase persoane au fost găsite fără sânge în corp, zăcând undeva în stradă! Pe ce crezi că vor arunca vina? Pe animale? Pe tehnici bizare de asasinare? Pe vreo malarie?!
  Fi-r-ar să fie! Nu-mi plăcea când avea dreptate. Dar să tac și să accept? În fața lui? Ha! Bună glumă! N-ar vrea să-mi cer și scuze? Poate să vărs și câteva lacrimi?
  M-am dus cu viteză la el și l-am lovit cu antebrațul fix pe lateralul gâtului. S-a auzit un pârâit minor, iar el a căzut la câțiva metri depărtare, întinzând pe jos o dâră de sânge, care-i șiroia din nasul care primise lovituri multiple. N-am apucat să îmi dau seama că mi se scurge sângele pe frunte. În secunda următoare, eu eram întinsă cu brutalitate pe jos, iar el era deasupra mea, cu ochii lui verzi, care mă fixau strălucind de furie. Am încercat să mă eliberez, dar el își aplica toată greutatea asupra mea, parcă apăsându-mă exact pe locurile cele mai avariate: coapsă, coaste, gleznă și piept. Să nu uităm de spate și cap, care probabil vor rămâne cu anumite sechele. Vocea lui era gravă și amenințătoare.
  - Ai devenit mai bună. Și ești din ce în ce mai frumoasă, șuieră printre dinți, iar eu am început să-i simt mâna rece și aspră croindu-și loc pe sub bluza mea neagră din bumbac. Rupturile l-au ajutat destul de mult să mi-o scoată din pantaloni. Te iubesc. Dar nu-mi place atitudinea ta. Mi-ai promis că o să fii atentă și mă aștept la exact asta de la tine. Detest să nu fiu ascultat, iar tu îmi încalci mereu poruncile. Nu uita că ești a mea și că o să fac orice ca să nu pățești nimic. Dar continuă așa și o să te ucid chiar eu.
  Mâna lui devenea mai îndrăzneață pe sub bluza mea, iar ofuscarea mea era aproape palpabilă. Urăsc situația asta! Urăsc când el îmi spune ce să fac și-mi ține predici. Iar eu sunt prea mândră ca să recunosc în fața lui că de data asta chiar am greșit.
  - Și totuși, continuă el șoptit. Ești atât de frumoasă... și eu te iubesc atât de mult! O, ce pierdere mare ar fi! Nu vreau să te pierd... Tu vrei să mă pierzi. buzele lui inghețate le atinseră cu o foame animalică pe ale mele, iar mâna lui mă cerceta aproape cu sălbăticie. Un sărut cu care sunt atât de obișnuită și de care totuși, sunt atât de scârbită! Iar mâna lui se apropia prea mult de zona interzisă. Mi-am smuls capul din sărutul lui și i-am scos cu brutalitate mâna de sub bluza mea. L-am privit urât și cu dezgust chiar în ochii lui mari și verzi. El a zâmbit și s-a ridicat de pe mine. Și-a scuturat teatral umărul și marginea cămășii negre în carouri albe și gri, după care mă privi cu indiferență. Dădu impresia că o să se întoarcă și o să plece, dar, cu o grimasă de frustrare, mă împinse cu piciorul până când ceafa mea atinse violent piciorul biroului. Mă așteptam la asta. Știam că o să o facă. Nu mă mai las de mult păcălită de acea tentativă de părăsire a încăperii în care m-a umilit și deopotrivă a mea.
  Am auzit ușa cum se închide cu un scârțâit slab. De data asta chiar plecase, nu înainte să scuipe în locul în care stătusem eu cu un minut în urmă. Dacă destinul meu e aici, prefer să îl întâlnesc pe Mr. și să îi spun exact ce părere am eu despre alegerile lui în privința mea.
  O să plec de aici într-o bună zi. Și o să mă asigur că nu va fi ultimul lucru pe care-l fac.
 
 
*
 
 
  Privesc pierdută covorul pătat de sânge. Acolo e sângele meu... e roz și apos... Al lui Marcsia a început deja să se închege. E negru. Nu că timpul ar fi de vină pentru asta... De cât timp stau aici? Azi? De vreo oră. La modul general? 5 ani. 5 ani mizerabili și lipsiți de orice urmă de omenie. Îmi amintesc încă perfect ziua aceea. O zi frumoasă, splendidă.
~
  - Hei, Stefan, ai grijă! am spus eu, râzând.
  Stefan era un băiat atent. Știam cã va avea. Îmi plăcea să-l privesc. Era înalt, brunet.. Avea ochii cei mai verzi din câți văzusem eu vreodată. Pielea lui foarte albă era și mai frumos evidențiată de zăpada care sclipea în jurul nostru. Avea cel mai frumos și mai sincer zâmbet și cele mai perfecte trăsături. Avea încă acea expresie copilărească și lipsită de griji, în ciuda faptului că-i eram cea mai bună prietenă de 8 ani. Nu-i de glumit cu asta. Bunicul a stat cu mine două săptămâni și, cu felicitările de rigoare, o spun în cel mai sincer mod posibil, s-a făcut cu primul fir alb, la 64 de ani. Ar trebui să-mi mulțumească bătrânul, era și vremea, nu?
  - Hei, ce-i acolo?
  - Haide, Stefan, spun eu amuzată, te cunosc prea bine. Nu e nimic acolo, nu-i așa?
  Stefan continua să privească distrat către scorbura ce se făcuse între rădăcinile mari și proeminente ale unui copac bătrân și solul acum acoperit de zăpadă. Dar eu pot să bag mâna în foc că i-am văzut colțul gurii zvâcnind.
  - Vino să te convingi și singură!


  - Da, sigur, pufnesc eu și mă uit la el cum sare peste rădăcini. Nu mă las păcălită!
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   9/9/2016, 8:45 pm

Am citit si partea asta inainte dar inca imi place. Pune si tu o continuare pe care nu o stiu.
Sus In jos
AndraC21
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 10
Reputatie : 1
Data de inscriere : 10/09/2016

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   10/9/2016, 2:54 pm

Imi place mult,astept next =]
Sus In jos
Ana-Maria
Critic
Critic
avatar

Mesaje : 85
Reputatie : 12
Data de inscriere : 30/12/2015

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   17/9/2016, 2:07 pm

Nu e prima oară când citesc această poveste, dar tot o fac din nou. Şi o voi tot face.


Eşti extraordinară, ţi-am mai spus? Sper că da, iar dacă nu am făcut-o, o fac acum. Eşti extraordinară iar, în ochii mei, perfectă, fel ca şi toate poveştile pe care le scrii. 


Aştept să citesc următoarea parte, din nou. Succes! 

_________________
"When we are together I forget about everything,
Nothing else matters, it's just you and me;
I'm loosing myself under your sweet touch
And all I want is your embrace... Am I asking too much?"
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   5/10/2016, 4:33 pm

~
  Deschid ochii cât pot de larg. Zăpadă... Așa e, era iarnă... Cât de dor îmi e de vremurile acelea... Proastă. O, atât de proastă! Cum am putut fi atât de naivă? Atât de naivă... Amintirile vieții. Numai de ele n-am nevoie acum.
  Ceasul ăla nenorocit îmi numără în ciudă!
  - O, ține-ți minutele pentru tine, nimănui nu-i plac atot-știutorii! urlu, fiind perfect conștientă de faptul că eram ironică față de un ceas. Care până la urmă, îmi arăta el ironie. Parcă râdea de mine la fiecare minut ce părea a trece mult mai greu decât precedentul.
  M-am trântit iritată cu spatele de piciorul biroului. Nu mă mai durea atât de tare. Mă aflam în exact același loc unde am fost târâtă involuntar de inerție cu jumătate de oră în urmă. De inerția care răspunsese la piciorul lui Marcsia, desigur. Mă uit în gol încă vreun minut, încercând să îmi limpezesc mintea, apoi închid ochii oftând. Nici nu știu a câta oară mă aflu în situația asta. Nu că aș mai simți durerea fizică la fel cum o făceam înainte. E ca o pastilă. Are același gust amar și înecăcios de fiecare dată când o iei, dar pe măsură ce te obișnuiești, nu ți se mai pare tot atât de rău ca prima dată. Sângele meu a început să se închidă la culoare. Fi-r-ar să fie, petele astea or să iasă greu!
  Mi-am pus o palmă pe colțul biroului și m-am ridicat în picioare. Cum era de așteptat, am verificat puțin priveliștea și din genunchi până să ajung la rezultatul dorit. M-am cam clătinat puțin pe picioare, dar eu sunt oricum împiedicată, deci nu-i bai. Ca să vezi, ușa de la baie e închisă! Ce surpriză. Bine că am dubluri la toate cheile. Cine credea el că stă cuminte în pod și citește în serile de weekend? Ia-o pe-asta!
  Îmi stabilizez echilibrul până să ajung în baie, unde încep să-mi curăț rănile cele mai adânci. "Bine că nemernicul nu mi-a lăsat semne pe față", gândesc eu, privind perechea de ochi negri, sfidători, care luceau în oglindă. Așa e. Chiar sunt frumoasă. Poate cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o până acum, fără exagerări. Ochii mei mari sunt ca taciunii, într-un contrast splendid cu pielea albă, lipsită de imperfecțiuni. Poate doar dacă punem la socoteală câțiva pistrui sub ochi, la baza pomeților, cărora eu le-am atribuit întotdeauna un farmec aparte, căci sunt rari pistruii la oamenii bruneți și șateni. Părul este ondulat și un detaliu mic ar fi faptul că mai am puțin și mă așez pe el. O, nu stai, s-a ajuns deja la asta. Brunet în întuneric, șaten în casă, blond afară și roșcat în soare, pot spune că am cel mai ciudat păr posibil. Și îmi place la nebunie. Cât despre buze, sunt pline, dar nu umflate cu pompița și au o culoare aprinsă roșie, ba chiar aproape vișinie, care nu lasă loc de vreun ruj. La fel cum genele lungi, negre și arcuite nu lasă loc de rimel sau de contur ori tuș și cum pleoapele movalii nu au nevoie de vreun fard. Obrajii sunt mereu albi, ce-i drept, dar imi place așa. Și într-un final, nu vreau să mă laud, dar aud adesea că am cel mai frumos zâmbet întâlnit până atunci. Și asta e doar fața, nu intru în detalii la construcția fizică. Oricum veți afla pe parcurs. "Hă, bine că ți-am lăsat eu semne pe a ta", încerc să zâmbesc arogant, dar sfârșesc prin a mă strâmba de furie și dezgust.
  - Cum ai intrat în baie? Credeam că ușa e închisă.
  Mi-am arcuit o sprânceană în semn de batjocură și am privit-o sfidător. Parcă n-ar știi ce-are la ușă. "Preș" ar zice el. Iar mi-a apărut o grimasă de scârbă și frustrare pe față, iar Ramona probabil și-a dat seama că mi-am răspuns singură gândurilor. Zâmbi batjocoritor.
  - Ce vrei, Mons? o împing din cale, încercând să par într-o stare mult mai bună decât cea în care mă aflam deja.
  - Nimic deosebit, replică Mons cu nonșalanță, privindu-mă cum mă opresc în mijlocul încăperii și-mi prind părul cu clama într-un coc tras din partea stangă. Niciodată nu am înțeles cum poți să-ți faci părul așa, admiră sincer îndemânarea mea.
  - Și va trebui să-ți dai seama singură, pentru că eu nu-mi dezvălui secretele, îi fac cu ochiul cu o oarecare ironie.
  - Ce secrete?
  Bine. Asta chiar m-a durut. Și nu a fost doar din cauza sarcasmului ei evident, ci și din cauză că avea dreptate. Sau nu?
  - Secretele rămân secrete, Mons, pentru că altfel ar fi bârfe, spun eu, zâmbind calmă. Dar tu știi asta cel mai bine, deci ia spune, care-i adevăratul motiv căruia îi datorez această vizită încântâtoare?
  Ramona își îngustă ochii o secundă, după care abordă din nou expresia animată și arogantă, tipică ei.
  - De fapt, Marcsia nu știe că sunt aici - apropo, drăguțe semne lași; felicitări pentru nas - , dar am venit să-ți spun de Carne Nouă.
  Am rămas blocată, cu un gol imens în stomac, privind-o serioasă pe Mons, care avea aceeasi expresie despre care bănuiesc că se află și pe fața mea.
  - Cine?
  - Nu știu.
  Mi-am îngustat ochii.
  - Când?
  Din afara camerei s-a auzit un strigăt înfiorător de groază.

  - Acum.
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   31/10/2016, 9:15 pm

Cred ca partea asta o citesc prima data. Deci, imi era dor de povestile tale, bine puse la punct si frumoase, pune next, sper sa aflu continuarea. Poate va fi cum cred eu...
Sus In jos
Ana-Maria
Critic
Critic
avatar

Mesaje : 85
Reputatie : 12
Data de inscriere : 30/12/2015

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   10/11/2016, 3:40 pm

Am mai citit această parte. Şi, o, Doamne, cât de mult o ador! La fel ca pe restul poveştilor tale.


Evident că aştept următorul capitol. Şi nu numai la această carte. Wink

_________________
"When we are together I forget about everything,
Nothing else matters, it's just you and me;
I'm loosing myself under your sweet touch
And all I want is your embrace... Am I asking too much?"
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   10/11/2016, 5:00 pm

  La ce să mai stăm pe gânduri? Am fugit din cameră, lăsând praf în urma noastră, pe podeaua care încă se zguduia.
  - Ce nai...
  M-am oprit o clipă, pentru a vedea motivul distragerii Ramonei, pregătită să-i ard vreo două vorbe. Dar n-am făcut-o.
  - Ce-i asta? intreb eu, mai mult pentru mine, fără ca eu chiar să mă aștept la un răspuns. Stăteam și eu și Mons, cu gurile căscate, privind șocate în față. Matahalele lui Marcsia umileau fără scrupule săraca fată. O loveau cât puteau. Ii fãceau semne obscene. O pipăiau cu nerușinare. O lăsau puțin în pace, pentru a-i da speranțe, apoi se năpusteau iar asupra ei, mai sălbatic decât ultima dată. Eu și Mons eram oripilate. Fata, care nu părea mai mare de 15 sau 16 ani, se lupta cu îndârjire cu oamenii lui Marcsia. Cu toate regretele însă, nu se descurca prea bine. Era clar totuși că știa să se bată. Mișcările ei erau bruște, dure și necizelate. Probabil vreo bătăușă a școlii. Deși fizicul ei nu prea sugera asta. Avea părul șaten și perfect drept, care îi ajungea până mai sus de coate. Era de statură medie și constituție slăbuță, deși avea forme frumoase. Normal că Marcsia a vrut-o. Mi-ar fi plăcut să zic că nu mă așteptam la asta, dar în cinci ani petrecuți în locul ăsta, nu mai pot zice cam de nimic că mă ia prin surprindere. E trist, știu. Dar nu va mai dura mult. Mă voi asigura de asta. Nu a fost nevoie să mă uit la Ramona; a fost destul să-i simt privirea ațintită o fracțiune de secundă asupra mea. Fără alte adăugiri, ne-am avântat asupra agresorilor. Îmi e destul de greu sa întrevăd acum viitorul.
  Chiar înainte de a intra în cercul de bătaie, am zărit fața unuia dintre ei. Pământie. Am întins un braț în fața Ramonei.
  - Ce nai... SS, ce faci?!
  - Privește-le chipurile.
  Ramona și-a întors privirea încruntată către fețele cenușii și uscate care se vedeau aproape descompuse în lumina pală aruncată de sfeșnicele rare aprinse pe pereți.
~
  - Stai liniștită, ei nu îți vor face nimic, zise, dar eu nu puteam decât să mă uit îngrozită la creaturile dinaintea mea. Erau mari și mătăhăloase, cu un aspect grotesc. Chipurile lor arătau bolnave, mai mult, infectate, ba chiar încă mai mult. Moarte. Descompuse. Țărână. Ei sunt Bolnavii.
  - Sunt contagioși? întreb eu precaută, dar ca răspuns primesc un hohot de râs. Mă încrunt.
  - Nu sunt bolnavi, aud o altă voce. De data asta, una feminină. Ea e cea despre care mi-ai vorbit, Marcsia?
  - Ah, făcu Marcsia cu zâmbetul pe buze, Ramona! Nu, draga mea Ramona, nu. Ea, spuse și mă privi flămând, este mult mai bună.
  - Mult mai bună? întreb eu.
  - Așa este, e puțin zis. Marcsia se uita în gol, cu o expresie gânditoare pe față.
  - Mult mai bună la ce? Și decât cine? spun eu serioasă. Marcsia râse iar și hohotul lui reverbera prin pereții de piatră.
  - Haide, spuse el prefăcut blând și mă apucă de braț, apoi începu să tragă de mine. Și nu-ți face griji în privința Bolnavilor. Vor avea de suferit dacă se vor atinge de vreuna dintre voi. De fapt, puteți să le veniți chiar voi de hac, nu sunt cine știe ce. Mai ales dacă le cunoști punctul sensibil.
  Am aruncat o ultimă privire înspre Ramona, care zâmbea cu aroganță, stând sprijinită de colțul unui perete, apoi mi-am întors fața înainte, încercând să-mi limpezesc mintea și să găsesc un mod de a scăpa de aici până nu avea să fie prea târziu. Dar nu știam cât de folositoare îmi va fi durerea pe care mi-o respira aproape fiecare părticică a corpului.
~
  - Bolnavi, spuse Mons, șocată.
  - Exact, zic eu.
  - Dar ce e asta? Bolnavii nu sau voie să se atingă de ea!
  - Da, știu.
  Mă îndrept de spate și setez decibelii.
  - Hei! urlu eu, iar toate creaturile se opresc și se uită la mine. Ce se întâmplă aici?
  Unul dintre Bolnavi, cu ochii galbeni și plini de urdori, mă privi o secundă,  ca și cum n-ar înțelege rostul meu în ecuație, apoi îmi puse o mână pe umăr și mă împinse câțiva centimetri în spate. Nu or fi ei cele mai inteligente ființe, dar stau bine la capitolul "forță brută".
  - Alo! N-ați auzit întrebarea?! țipă și Mons la ei. Ce credeți că faceți?!
  De această dată, un alt Bolnav rupse rândul și se apropie de noi. O privi cu admirație pe Mons, apoi își întoarse privirea către mine. Un zâmbet tâmp i se lăți pe fața pământie și, fără niciun fel de avertizment își lipi buzele tari și soioase de fața mea. Am auzit un strigăt de dezgust și furie, venit din stânga mea. I-am înfipt pumnul in piept, sub stern și l-am simțit cum iese. L-am tras afară și apoi m-am uitat la Mons, care ținea în mână întreg brațul lui. Se pare că pusese mâna în locuri nepotrivite. Prima greșeală. Bolnavul se sfărâma chiar în fața noastră, cu un urlet asurzitor, lăsând o duhoare aproape vizibilă prin norul de praf aproape verde care se ridica din trupul lui, în aer.
  Ceilalți Bolnavi ne aruncară priviri furioase și uitară de fata pe care o legaseră de unul din sfeșnicele prinse în perete.
  - Ești gata de o bătăiță? o întreb eu pe Mons, în timp ce priveam spre Bolnavi, care se pregăteau să atace.
  - Tu nu trebuia să fii închisă în cameră? răspunse la fel de ironic Ramona și puteam băga mâna-n foc că avea aceeași expresie a feței pe care o aveam și eu.
  Zâmbetul mi se lăți și m-am aruncat asupra Bolnavului cel mai apropiat. Acesta răgea și lovea în toate direcțiile cu pumnii lui lați și pietroși. Faptul că nu era foarte rapid și nici nu avea o minte sclipitoare îmi dădea un avantaj enorm și aproape că nici nu trebuia să-mi bat capul. Asta a fost a doua greşeală. I-am prins brațul în lateral și cu piciorul i-am sfărâmat abdomenul. Am simțit o durere surdă în ceafă. Şi a treia greşeală. M-am întors cam împiedicat și am sărit de două ori. I-am rupt cu piciorul brațele, exact de la umeri, apoi i-am prins gâtul în strânsoarea palmei mele și am apăsat până ce mi-a rămas doar nisip în mână și în fața ochilor. M-am întors către Mons. Ținea între degete maxilarele ultimului Bolnav. A tras tare. S-a auzit o pocnitură. Pe jos era doar pământ și câteva haine roși. Eliminaţi.

  Apoi am văzut cum Ramona cade înainte să apuce să-mi spună ceva. Am dat să mă ridic, dar am simțit o săgetare prin ceafă și prin tâmple și apoi am văzut negru în fața ochilor.
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Ana-Maria
Critic
Critic
avatar

Mesaje : 85
Reputatie : 12
Data de inscriere : 30/12/2015

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   10/11/2016, 5:31 pm

Ador să recitesc aceste capitole minunate, scrise extraordinar Smile Draga mea Alessia, aştept următorul capitol

_________________
"When we are together I forget about everything,
Nothing else matters, it's just you and me;
I'm loosing myself under your sweet touch
And all I want is your embrace... Am I asking too much?"
Sus In jos
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   13/11/2016, 11:10 am

Ămm,  dacă tot am devenit moderator și acum pot sa critic... sper să nu te superi )

Vreau să încep cu faptul că descrierea ta are ceva specific, ceva ce alți membri nu au, de parcă ai lua în derâdere situațiile petrecute și personajele. E bine să descrii, dar pe alocuri aș vrea, personal, mai multă acțiune (părerea mea). La fel am observat că tu ai un mod de a scrie această poveste foarte...batjocoritor? Nu ăsta ar fi cuvântul, nu pot găsi unul bun, dar ar fi ceva care înseamnă că îți place să iei în detâfrtr povestea. Pe alocuri, ironia ta mă dă pe spate.
*Ceasul ăla nenorocit îmi numără în ciudă!
  - O, ține-ți minutele pentru tine, nimănui nu-i plac atot-știutorii!*
Da, am râs la asta vreo 5 minute. Deci, dacă povestea asta se află la categoria poveștilor de groază, cred că va apărea mai multă groază, bine? Mai pune accentul pe scene dezgustătoare și tragice, să nu ai milă de personaje.
Așa cum ai postat numai 4 părți, nu pot spune prea multe până acum, dar povestea pare să fie un gen de fantastică nebună-serioasă. Până acum e bine, aș zice că merită chiar laudă, așa că spor la scris.

PS. Fetele au fost infectate?
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   29/11/2016, 4:50 pm

Capitolul 2. 

  - Ai înnebunit?!
  Marcsia mă privea cu un amestec de sfidare și enervare. Mons stătea imediat lângă el, cu o mână înconjurându-i umerii.
  - S, șuieră ea printre dinți și mă privi în ochi. Își intoarse privirea către Marcsia, apoi se postă câțiva pași în față, alături de mine, dar nu prea aproape. Cine știe, poate îi dau râie sau ceva. Își încrucișă brațele la piept. Dar are dreptate. Ce ți-a trecut prin cap? Să pui Bolnavii să o racoleze? Până și tu poți mai mult de atât.
  - Oh, pentru numele lui Dumnezeu, Ramona! Vrei să încetezi să-l mai pupi în cur?! Dintr-o mișcare, mă aflam peste el, în timp ce cu o mână mă sprijineam de scaun, ca să nu cădem, iar cu cealaltă îi strângeam gulerul tricoului atât de tare, încât mă durea pe mine. Dacă fata asta pățește ceva, îți jur.. îți vei fi dorit să fi terminat ce începusem atunci, i-am șoptit eu amenințător.
  Marcsia încă mă privea sfidător și un zâmbetarogant îi apăru în colțul gurii. Mâinile lui urcară pe coapsele mele și chiar înainte să ajungă mai sus, i-am prins încheieturile cu forță și dezgust și i le-am aruncat în poală, în timp ce m-am ridicat de pe el și am ieșit cu pași mari și apăsați din cameră, trântind ușa în urma mea. Am străbătut în grabă coridoarele imense și reci, luminate doar de câteva sfeșnice, dintre care unele începuseră să se stingă. Nu-i problemă, cunosc locul ăsta cu tot cu coridoarele secrete și camerele ascunse. Nu ieșeam întotdeauna noaptea; uneori mă concentram și pe strângerea datelor. Am coborât scările late de piatră și am tras cu ambele mâini de poarta mare și masivă de la intrarea în pivniță, până ce am auzit o pocnitură puternică și un sunet greu de frecare fier pe piatră, iar poarta țeapănă și dură începuse să se miște, obligată de forța brațelor mele. Într-un final am dat-o cu totul la o parte și nu m-a mai interesat de căderea ei care zgudui toata clădirea cu un zgomot asurzitor. Am pășit apăsat înainte, printre gărzi, ignorându-le cu desăvârșire. Când una dintre ele, un barbat scund și plinuț, a cărui expresie speriată îmi amintea de un cartof pus la fiert, încercă să mi se opună, l-am ocolit și l-am lovit din lateral cu pumnul în față, trântindu-l la pământ. L-am lăsat în urmă și mi-am văzut de drum. Dupa încă vreo patru metri parcurși de-a lungul miezului circular din ciment din mijlocul temniței și vreo două celule, încă două gărzi, ceva mai curajoase și cu constituții relativ mai atletice decât cea a precedentului, îmi ieșiră în drum și întinseră mâinile în față, făcându-mi semn să mă opresc.
  - Stai, cine...
  - Nu ai vo...
  Cu lipsa dureroasă de interes pe care o aveam față de cei doi și fără să schițez vreo expresie în plus față de cea mânioasă și actuală, i-am prins pe amândoi de ceafă și i-am dat cap în cap cu multă forță. S-a auzit un zgomot de sfărâmare pe care l-am ignorat cu apatie și am continuat să merg, călcând peste trupurile celor două gărzi care-mi căzuseră la picioare. Lângă o celulă, era un alt paznic, care nu-mi făcu nimic încă, dar pentru orice eventualitate, l-am apucat de brațe ca pe-un hot-dog și l-am aruncat într-o parte. După sunet, probabil a lovit carcera vreunei himere, care acum începuse să-și desfăteze foamea.
  Am coborât încă un rând de scări, acestea mult mai înguste și mai întunecate decât ultimele. Le-am coborât în grabă, cu o grație desăvârșită, reușind să evit orice posibilă cădere de pe abruptitățile acelea mortale, chiar și cu fiorii reci ce-mi străbăteau corpul neîncetat. Am intrat în întunericul acela dens, pășind pe ceva moale și gras. Probabil un șobolan.
~
  - Iar aici ajung cei care nu mă ascultă, spuse Marcsia cu nonșalanță, în timp ce-mi prezenta temnița ca pe un hotel. Sper să nu fie totuși cazul, adăugă, privindu-mă cu o expresie stranie, chiar flămândă aș putea spune.
  Am înghițit în sec. Nu am de gând să îl ascult. Nu am de gând să stau în închisoarea asta înghețată și morbidă. Iar în privința temniței nici măcar nu am de gând să mă pronunț. O să scap de aici. Dar trebuie să gândesc bine evadarea. Oh, Stefan... Unde e răbdarea ta neclintită acum? Unde ți-e zâmbetul sigur și calm? Of, atât de naivă...
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   4/12/2016, 8:40 pm

Ok, nu e chiar ceea ce am crezut că va fi, dar oricum îmi place partea. Hai să văd continuarea.
Sus In jos
Smokye
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 172
Reputatie : 11
Data de inscriere : 11/01/2016

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   5/12/2016, 2:00 pm

next Smile
imi place cum a iesit

_________________
Sus In jos
http://japanandkorea.wikiforum.net/
Ana-Maria
Critic
Critic
avatar

Mesaje : 85
Reputatie : 12
Data de inscriere : 30/12/2015

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   10/12/2016, 3:05 pm

Ca întotdeauna, ceva minunat. Aștept continuarea. Succes!

_________________
"When we are together I forget about everything,
Nothing else matters, it's just you and me;
I'm loosing myself under your sweet touch
And all I want is your embrace... Am I asking too much?"
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   28/1/2017, 11:37 am

~
  Am scuturat din cap. Fi-r-ar ele de amintiri, n-am timp de nostalgie. Am privit în jur, prin bezna sufocantă și am simțit cum pupilele încep să mi se dilate precum unei pisici. Simțurile mi s-au ascuțit. Într-un colț îndepărtat s-a auzit un chițăit slab. Mi-am îndreptat privirea în direcția respectivă. Un liliac cu aripi frânte încerca din răsputeri să se agațe de țeava umedă și ruginită de pe care căzuse. Dar nu mai avea forțele necesare. S-a prăbușit ca o statuie înghețată pe podea și, după încă un scârțait slab, acolo rămase. Un zâmbet dement mi s-a lățit pe față și repulsia mea față de Marcsia continuă să crească. Se umfla ca un balon. La un moment dat, balonul se va sparge. Oh, Marcsia, imi este atât de milă de biata ta ființă. "Hm, da, sigur!" mi-am spus în minte și am renunțat la zâmbet. Am scuipat imediat lângă rămășițele aproape criogenizate ale șobolanului pe care călcasem. Am înaintat în întuneric.
  S-a auzit un scâncet. M-am îndreptat în grabă în direcția de unde l-am reperat. Fata era acolo. Stătea chircită în colțul celulei, cu privirea fixă. Tremura din toți rărunchii, iar pielea ei căpătase o nuanță vineție. Nu era în stare să-și întoarcă fața spre mine, sau să zică ceva, deși o vedeam că încearcă. Înainte să articuleze încă un sunet teribil, m-am uitat în sus, la gratiile care o întemnițau și am început să le zgâlțâi, însă nu au cedat. Mi-am înăbușit o înjurătură și m-am lăsat pe vine.
  - Hei, am spus aproape șoptit. Hei, totul e ok. Mă auzi? E ok, am continuat cu blândețe. Acoperă-ți capul, poți face asta?
  Am privit-o tensionată, până când, cu un alt scâncet, își desprinse mâinile din jurul genunchilor. Erau aproape rigide și tremurau atât de tare, încât făcea o mișcare înainte și două înapoi la început.
  - Hai... hai... mormăiam eu, mai mult pentru mine.
  Fata reuși, într-un final, să-și acopere fața și capul cu mâinile. Am răsuflat pe gură, zgomotos și m-am ridicat rapid în picioare. Am făcut câțiva pași în spate și apoi am lovit încuietoare cu piciorul. O dată. De două ori. De trei ori. A cedat, cu un zgomot puternic și o rafala de aer care o învălui și răsturnă pe fata care încă nu își schimbase poziția, atunci când poarta grea se rupse și căzu, zguduind pereții. Imaginea fetei îmi amintea de o statuie de marmură. Am intrat repede în celulă și am ridicat-o cu grijă pe fată pe umărul meu. Era sloi.
  - Hei! Nu ai voie aici! Cine...
  L-am împins cu piciorul pe paznic în celula din care tocmai scosesem Prospătura și cu o mână, am trântit la loc poarta cu gratii, în încuietoare, nu înainte să ii iau cojocul cel mare de pe umeri și să o acopăr pe ea cu el. Am ieșit cu viteză din temniță și am abordat primul servitor care mi-a sărit în cale. Una din menajere.
  - Tu! am strigat și ea s-a întors speriată către mine. Ia-o pe fata asta și du-o la îngrijiri. Ai grijă să aibă parte de o baie fierbinte și lungă, haine noi și curate și să fie hrănita bine. Fă-o, am șuierat printr dinți când am văzut că servitoarea deschise gura ca să protesteze probabil. Asta dacă nu vrei să te îmbolnăvești subit de deces.
  Cu un mârâit, i-am înmanat atent Prospătura unui alt servitor, căreia îi făcuse menajera semn cu mâna să se apropie. Apoi am continuat să îi privesc amenințător pe cei doi, în timp ce se îndepărtau grăbiți, iar menajera îi comunica indicațiile celuilalt servitor.
  Ar fi fost de așteptat să-mi treacă nervii până acum, dar, ironic, sunt mai supărători ca niciodată. Am aruncat o privire la ceasul mare de pe perete. 00:16. Bun. Mă întreb dacă familia aia mai doarme cu ferestrele deschise...
 
***
 
   Hm, nu. Nu mă simt prost. De ce aș face-o? Eram nervoasă și pur și simplu mi-am urmat instinctul. Afară era răcoare, ceea ce mă calma și mai mult, iar totul... totul era doar despre supraviețuire în mica spirală pe care noi o numim viață. Da, nimic nu era întâmplător. Iar eu nu sunt genul de ființă miloasă.
  -Piei din fața mea, mârâi eu la un băiat care tocmai intrase în mine și îmi întrerupse șirul gândurilor, în timp ce mergeam pe o alee nu foarte lăturalnică de-a lungul lacului negru ce sclipea în lumina lunii. 
  -Hei, ușor, tigroaico, se auzi o voce gravă și cristalină. Mi-am îndreptat privirea în sus doar pentru că nu aveam niciun chef de altfel de peripeții în seara aceasta. Nu îmi făcuse nimic în mod deosebit, însă nu e după astfel de reguli la mine. Eram plictisită odată ce nervii începuseră să-mi cedeze și scârbita de... ei bine, de tot. Deci nu voiam să-l dresez. Așa că m-am uitat la el, doar cât să văd dacă se merită să-mi înfig colții în pielea lui sensibilă și delicată. Era ori asta, ori altă idee trăsnită de-a mea. Cu alte cuvinte, fie îl mâncam, fie îl aruncam cu capul înainte în gura de acumulare a lacului. O mișcare destul de proastă. În momentul în care i-am văzut chipul, m-am simțit aruncată cu brutalitate în trecut. 
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Ana-Maria
Critic
Critic
avatar

Mesaje : 85
Reputatie : 12
Data de inscriere : 30/12/2015

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   17/2/2017, 3:23 pm

De ce? De ce? De ce te-ai oprit aici?
Oh, și eu care voiam să aflu amintirea din această dată... Sad
Ei bine, îmi rămâne de ales doar să am răbdare. Și voi avea. Sper. 
Textul este scris extraordinar din toate punctele de vedere – narațiune, dialog, exprimare, gramatică. Mai are și abilitatea de a mă face să simt ca și cum m-aș afla în acea lume, ceea ce nu se întâmplă des, ci rar, foarte rar. Aștept  continuarea și îți urez, cu mult drag, succes!

_________________
"When we are together I forget about everything,
Nothing else matters, it's just you and me;
I'm loosing myself under your sweet touch
And all I want is your embrace... Am I asking too much?"
Sus In jos
Any si Dali
Administrator
Administrator
avatar

Mesaje : 132
Reputatie : 16
Data de inscriere : 03/11/2015
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   4/4/2017, 8:41 pm

~
 
  -Este incredibil! Nici măcar nu știam că există așa ceva în partea asta a lumii!
  -Da, sigur, și ce-ai găsit? Un spiriduș? Cârnați de casă? întreb eu, dându-mi ochii peste cap. însă el păru să mă ignore complet.
   Mă așteptam la asta. De fapt, știam că așa va fi. întotdeauna face chestia asta. încearcă să găsească orice fel de de situație care să-i permită să-mi ciufulească părul, să-mi dea castane sau să mă trântească de pământ și să înceapă să mă gâdile până rămâneam fără aer. Eu sau el. Nu stau eu bine cu echilibrul, însă frate, am un pumn tare.
  -Este fascinant! continuă el. L-am irozinat puțin, strambandu-mă, dar apoi am început să mă îndrept către el. știam ce urmează, iar eu mă lăsam de bună voie să cad în plasa lui. Mai pe scurt, mă aruncam singură în gura rechinului. Am spus bine. Nu o avea Stefan trei rânduri de dinți sau imaginație la fel de neagră și sângeroasă ca a mea, însă, omule, încăpățânat și persistent mai putea fi! Mi-am găsit bine prietenul. Sau el m-a găsit. Eram în clasa întâi, când un băiat din clasa a treia s-a luat de codița mea împletită. V-am mai zis că am pumnul tare? Ei bine, el a simțit-o pe căciula lui. Sau pe față. Nu îl cunoșteam pe Stefan, însă nu mă sfiam să-i înfig și lui o unghie între ochi, dacă avea să se ia și el de mine. Dar nu a făcut-o. în schimb, m-a prins de mână și m-a tras până la baie, unde mi-a șters sângele de pe pumn și lacrimile de pe față. Când pârâciosul își chemase deja învățătoarea, Stefan nici nu stătu pe gânduri până să înceapă să îl acuze pe el. Aveam șase ani, deci nu stăteam eu de întrebări la momentul acela și doar am acceptat poarta de scăpare care mi se oferise. Am început să plâng cu amar, în vreme ce învățătoarea venise la mine, în încercarea de a mă calma. Ba chiar presupusul meu agresor își și ceru scuze! Uneori mă speriam și pe mine cu talentul meu actoricesc. Asta îmi spuse și Stefan mai târziu, în pauza de masă. A fost de ajuns să-mi spună că aș fi bună de Wrestling, ca să îl simpatizez instant. Atâta doar că aveam păreri diferite în ceea ce-l privea pe Batista. Dar totuși! închipuiți-vă doar un băiat de clasa a treia și o fetiță cu codițe de clasa întâi, vorbind despre John Cena și The Rock, pe coridor, cu sandvișurile în mână. De atunci am rămas cei mai buni prieteni. Eram ca două boabe de fasole. însă nu ale aceleiași păstăi, trebuia să recunosc. Ne apăram reciproc. Eu eram cu pumnii, în vreme ce el utiliza ceva mai mult rațiunea. Era singura persoană care mă putea ține în frâu. Desigur, nici el nu avea vreo jenă să își folosească pumnii și picioarele în anumite cazuri, ceea ce se întâmpla foarte rar. De obicei atunci când cineva se lua de mine și întrecea măsura. știa că mă puteam ocupa și singură, dar pur și simplu îi făcea plăcere să se ocupe el de astfel de situații.
   Am zâmbit și am început să mă îndrept către scorbura lângă care sărise. M-am aplecat peste rădăcini, așteptându-mă să-mi primesc scaltoace. Ceea ce se și întâmplă. Mă prinse de braț și mă trânti pe jos lângă el, începând să-mi spele fața cu zăpadă. Nu am făcut decât să schițez o expresie de "mă-așteptam-la-asta", apoi l-am prins de umăr și l-am aruncat pe jos, începând să îi întorc favorul.
   Bineînțeles, rădăcinile noduroase ale copacului erau mai mult gheață decât lemn, așa că încercarea lui Stefan de a se ridica sprijinindu-se de ele, nu făcu decât să-l prăvălească la loc peste mine. Am început să râd de el atât de tare, încât vocea mea se auzea în ecouri prin pădure. și el începuse să radă. Nu dură mult până să-și dea seamă că se auto-ironiza. Se opri din râs și se uită la mine, încruntându-se. M-am oprit și eu și l-am privit încruntată, la rându-mi. Nici asta nu dură foarte mult, până să începem iar să râdem, ceea ce dură chiar și mai puțin. Privirile noastre rămaseră intersectate, în timp ce zâmbetele dispăreau încet. Nu îl mai privisem niciodată pe Stefan în felul acesta și nici nu mai fusesem vreodată privită de el în modul în care o făcea acum. Respirația mea devenise mai alertă, pe când a lui părea că nici nu mai exista. Am stat așa, pierdută în privirea lui-nu știu cât, poate câteva secunde, dar mie îmi păreau ani. Mi-am încovoiat puțin spatele și mi-am ridicat capul, în vreme ce el începuse deja să-și apropie fața de a mea.
 
~
 
   Am simțit cum încep să mi se înmoaie picioarele.
  -O fată drăguță nu ar trebui să umble la ora asta singură pe stradă, îmi zise, abordând un zâmbet pervers.
   Însă pe mine nu mă interesa asta acum. Am deschis gura să zic ceva, însă nu mai aveam putere nici pentru asta, reușind să articulez un mic sunet chițăit, pornit din fundul gâtului. Am rămas ca o statuie, privind claia de păr negru ciufulit cu stil și ochii aceia verzi. Atât de verzi... Apoi i-am simțit mirosul rece și proaspăt impregnat în pielea lui, în haine, și chiar și respirația lui mentolată și fructată, până să mi se caște un gol imens în stomac și să mi se rupă pământul sub picioare. în timp ce ochii mi se închideau și simțeam cum gravitația mă părăsește, am apucat să simt două mâini ferme în jurul meu, apoi niște sunete neclare din care am putut descifra doar "hei... ce se... bine?", până să mă las învăluită de întuneric și de tăcerea acestuia.
Sus In jos
http://spectrul-realitatii.forumslife.com
Alex*
Membru
Membru
avatar

Mesaje : 55
Reputatie : 9
Data de inscriere : 20/02/2016
Varsta : 18

MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   4/4/2017, 8:50 pm

Cârnați de casăăăăăă  lol!
Mi-ai trezit pofta de mâncare... Da, imi place capitolul si nu prea am ce să zic, nu poți găsi defecte in perfecțiune. Continuă.
Sus In jos
Continut sponsorizat




MesajSubiect: Re: Invaluirea Frumusetii   

Sus In jos
 
Invaluirea Frumusetii
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Spectrul Realitatii :: ★ CATEGORIILE INITIALE ★ :: Povesti de groaza-
Mergi direct la:  
Copyrightˆ2016 © - Toate drepturile sunt rezervate.
Social Media Buttons